Viata si opera
Încă de copil, manifestă un viu interes pentru pictură, primele încercări le face pe cutii de carton pentru pălării, primite de la mătușa sa, croitoreasă de lux. Familia locuiește la Figueras, într-o vară, părinții îl trimit la Moula de la Torre, la unul dintre prietenii lor, Ramon Pichot, pictor impresionist. Convins de talentul lui Salvador, Pichot îi sugerează să-și continue studiile în Madrid. În 1918, va avea prima expoziție a operelor sale în teatrul local din Figueras.
În 1921 intră la Academia de Arte Frumoase San-Fernando din Madrid, unde se împrietenește cu Federico García Lorca și Luis Bunuel, dar - decepționat de sistemul de predare - incită studenții la manifestări de protest și este exclus din școală. Începe să poarte favoriți, pantaloni scurți, pardesiu lung, pălărie de pâslă și să fumeze pipă.
Salvador Dalí - Persistenţa memoriei(detaliu), 1931
Este interesat de futuriștii italieni, apoi de "Școala de Metafizică" a lui Giorgio De Chirico, care îi va influența considerabil evoluția artistică, mai cu seamă că lecturile pasionate din Freud treziseră vocația pentru manifestările inconștientului în artă.
În anul 1926 se duce la Paris, unde vine în contact cu ambianța intelectuală a capitalei Franței, în acel timp în plină efeverscență suprarealistă, și face cunoștință cu André Breton, Pablo Picasso, Joan Miró și Paul Eluard. În acest cerc suprarealist se împrietenește mai ales cu scriitorul francez René Crevel, care îi va dedica pictorului o broșură intitulată "Dalí sau antiobscurantismul" (1931).
Salvador Dalí - Copil geopolitic privind naşterea omului, 1943
"Metoda paranoico-critică"
Dalí este entuziasmat de mișcarea suprarealistă, în care vede posibilitatea manifestării imaginației sale exuberante unită cu o virtuozitate tehnică a desenului și culorii. Datorită comportamentului său, în 1934 este exclus din grupul artiștilor suprarealiști, ceea ce nu-l împiedică să se considere singurul artist capabil de a capta "formele suprareale". Ca alternativă la "automatismul psihic" preconizat de Breton, Salvador Dalí recurge la propriul său stil ca "metodă paranoico-critică", pe care o definește drept "o metodă spontană a cunoașterii iraționale care constă în interpretarea critică a reveriilor delirante". Astfel, imaginile pe care pictorul încearcă să le fixeze pe pânză derivă din agitația tulbure a inconștientului (paranoia) și reușesc a căpăta formă numai datorită raționalizării delirului (momentul critic).
Din această metodă au rezultat imagini de o extraordinară fantezie până la stupefacție. Tehnica adoptată este aceea a picturii din Renaștere, din care preia doar exactitatea desenului și cromatismul, nu însă măsura echilibrului formal. În picturile sale prevalează efecte iluzioniste și o complexitate tematică care amintesc empfaza și exuberanța barocului iberic. Dalí recurge la spații largi în care include o mare cantitate de elemente - oameni, animale obiecte - într-o combinație irațională a raporturilor și deformare a realității.
Pasiunea pentru Gala
În 1929 întâlnește pe Gala Diaconov, soția poetului Paul Éluard, pentru care face o pasiune ce nu se va stinge tot restul vieții lui. Reușește să o despartă de Éluard, Gala devenindu-i nu numai soție, dar și muză inspiratoare, reprezentând-o în multe din picturile sale. Grație Galei, Dalí va cunoaște în cele din urmă dragostea trupească, care îi fusese până atunci cu desăvârșire străină, salvându-l de nebunie, după cum a mărturisit artistul.
Între 1939 și 1948 trăiește la New York, unde expozițiile sale obțin un succes triumfal. Artistul se complace într-o mândrie provocatoare și creează teme în care apare, obsesiv, un univers sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei și putrefacției. Se plimbă pe străzile New York-lui cu un clopoțel, pe care îl folosește pentru a atrage atenția asupra sa - gândul că ar putea trece neobservat este pentru el la fel de insuportabil ca sărăcia și smerenia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu